Lecţia bulgărească

ianuarie 5th, 2009

Am revenit din minivacanţa de Revelion petrecuta în Bulgaria, la Sunny Beach. A fost o experienţă reuşită, iar ca bonus am obţinut dovezi certe că în materie de turism mai avem încă multe de învăţat.

Infrastructura:  Drumul de la Ruse până la Sunny Beach (prin Varna) a fost destul de liber, circulaţie civilizată, porţiuni de autostradă mici, dar bine întreţinute. Echipaje de poliţie prezente în trafic, radare şi pândă la linia continuă – nimic neobişnuit. Am vaga bănuială că şi vara este la fel, ai toate şansele să ajungi mai repede la Sunny Beach decât la Mangalia.

Preţurile: Am rămas cu senzaţia că bulgarii au ieşit în pierdere. Evident, lucrurile nu stau aşa, dar condiţiile oferite de hotel Hrizantema au meritat cu prisosinţă banii daţi. Să recapitulăm: 4 nopţi cazare, condiţii all-inclusive 4 stele (mâncare bună şi multă, băuturi alcoolice şi nealcoolice pentru toate gusturile), căldură în camere şi apă caldă non-stop, curăţenie, masă festivă de Revelion, acces la sala de fitness, tenis de masă, etc  = 192 EUR / persoană.

Calitatea serviciilor: Ireproşabilă, nu a lipsit nimic. Juniorul meu a spart un pahar, în altă seară a vărsat ciocolata caldă pe masă – totul s-a rezolvat cu zâmbetul pe buze din partea lor şi cu refuz atunci când am încercat să plătesc paharul.

N-am văzut  personalul hotelului încruntat sau să te trateze în sictir. Au fost la înălţime chiar şi la ora 1.00 în noaptea de revelion, când au încins un dans popular bulgăresc.

 

Deşi la vară preţurile vor fi mai mari, mă gândesc serios să revin la Hrizantema, în Sunny Beach. Mă văd deja savurând o bere în piscina hotelului.

Piscina hotelului

 

Excursii externe , , ,

Revelion 2009

octombrie 25th, 2008

Picatura care a umplut paharul si m-a determinat sa creez acest blog  este Revelionul 2009. Anul trecut m-am trezit tarziu, la inceputul lunii decembrie. Din aceasta cauza probabil ca toate ofertele pe care le gaseam erau foarte scumpe. Gratie agentiei Turistsal din Salonta am reusit sa gasesc locuri disponibile la Gyula, in Ungaria. La un pret corect, in conditii foarte bune. A fost OK, poate mai multe detalii despre asta cu alta ocazie.

Anul acesta am inceput cautarile pe la inceputul lunii septembrie, cand majoritatea agentiilor de turism inca nu se gandeau la revelion. Eventual afisau cu nonsalanta oferte pentru revelionul trecut (despre lenea unora in ceea ce priveste actualizarea ofertei nu e momentul potrivit sa discutam acum, merita o discutie separata).

La un moment dat au inceput sa apara ofertele. Cum era de asteptat, mai intai ofertele externe.  Locuri exotice, cu multe mii de euro pentru un pachet de servicii. Au urmat  ofertele externe pentru muritorii de rand,  plus ofertele interne.

In naivitatea mea eram hotarat sa fac revelionul in tara. Sa aud colindatorii, sarmale, tuica fiarta, chestii d-astea aducatoare de liniste sufleteasca si colesterol. Mi-a pierit instantaneu cheful cand am vazut preturile.

- Hotel 3 stele langa Sibiu, 4 nopti + mic dejun + masa festiva: peste 1300 RON;

- Sinaia hotel 3 stele:  2000 RON;

- Busteni hotel 2 stele, 4 nopti+masa festiva:  1400 RON;

- Azuga, 4 zile – 1400 RON

- Predeal, la vila, 4 zile – 500 EUR.

E clar, sunt prea sarac sa fac Revelionul in Romania. Am decis sa fac revelionul la vecinii nostrii de la sud, un pachet de servicii pentru 4 nopti, all inclusive, masa festiva si acces la piscina, sala fitness si sauna la hotel de 4 stele = 192 EUR.

Acum zarurile au fost aruncate. Sa urmarim dupa sarbatorile de iarna doua lucruri:

1. Gradul de ocupare la unitatile hoteliere din Romania care au pus preturi exagerate. Daca va depasi 70% bravo lor, inseamna ca au estimat corect naivitatea (ca sa nu spun altfel) consumatorilor autohtoni de servicii turistice.

2. Daca ma voi intoarce din Bulgaria cu buza umflata sau nu. Promit sa fiu sincer. :-)

P.S. Suntem in 8 decembrie, am vorbit cu cineva de la o agentie de turism care mi-a spus ca in Poiana Bv sunt locuri libere, ceea ce nu prea s-a intamplat in anii anteriori. Oare a inceput lumea sa deschida ochii?

Excursii externe ,

De unde mi-a venit ideea?

octombrie 25th, 2008

Pana acum cativa ani, din motive de constrangere bugetara, concediile erau relativ simple. Mergeam unde ne permiteam, inchideam ochii la eventualul disconfort si ne multumeam putinul pe care ni-l permiteam.

Vremurile s-au schimbat. Bugetul s-a marit un pic insa preturile in turismul mioritic au luat-o complet razna.  Un sejur in Romania este de multe ori mai scump decat in strainatate, in conditiile in care serviciile sunt de multe ori mai proaste.

Generalitati